Standardele unui gentleman

În societate există fel și fel de persoane. Suntem observați în mod continuu, chiar și involuntar, de cei din jurul nostru, iar în funcție de comportamentul pe care îl avem, primim o etichetă. Felul în care te exteriorizezi le transmite persoanelor din jurul tău o idee generală despre tine. Dacă îți pasă de imaginea ta, cu siguranță îți pasă și de felul în care ești văzut în ochii altor persoane.

Un gentleman este văzut bine, indiferent de situație

Indiferent de locul în care se află, un gentleman impresionează prin comportamentul și gesturile sale. Este plăcut să vezi o persoană care are un comportament ireproșabil față de persoanele din jur, care știe să glumească, care emană energie pozitivă prin simpla sa prezență. Pentru a ajunge însă în acest punct, e necesar să ai capacitatea de a ”vedea” sentimentele persoanelor din jurul tău, felul în care acestea se simt (adică trebuie să fii empatic).

Pe langă comportamentul propriu-zis, despre care voi vorbi în rândurile ce urmează, un gentleman trebuie să aibă un stil vestimentar aparte, care se evidențiază într-un mod pozitiv.

Vestimentația

Există o vorbă, care spune că ”nu haina îl face pe om”. E adevărat, însă hainele pot spune multe lucruri despre o persoană. Ținuta pe care o alegem transmite lucruri despre caracterul nostru, cât și despre poziția socială. Unele persoane exagerează cu accesorii de prost-gust, altele se îmbracă prea simplu. Nu e nimic rău în asta, pentru că fiecare se îmbracă așa cum dorește, iar gusturile nu se discută, însă cu siguranță gusturile unui adevărat gentleman îți vor lăsa o imagine pozitivă despre acea persoană. Un gentleman se va îmbrăca mereu așa cum simte, alegând o ținută care să îl reprezinte. Vreau să discutăm mai mult despre acest subiect în articolele ce vor urma, însă trebuie să vă spun că un gentleman are o garderobă elegantă. O cămașă aleasă cu bun gust, asortată cu un sacou de calitate va atrage mereu privirile persoanelor din jurul tău. Nu trebuie să ai foarte mulți bani pentru a te îmbrăca bine. Important este să știi ce să alegi. Vă sfătuiesc să alegeți un stil mai elegant. Un bărbat îmbrăcat la cămașă și sacou va fi mai bine văzut decât unul ce poartă un tricou. În timp, veți învăța cum să combinați elemente de ținută, însă pentru început trebuie să vă formați o garderobă elegantă.

Consumul de alcool

Țin să vorbesc despre acest subiect pentru că alcoolul este un element negativ, ce este asociat cu bărbații, în general. În special femeile se gândesc la alcool, în momentul în care au în minte imaginea unui bărbat.

Cea mai importantă regulă pentru a deveni un adevărat gentleman este să nu bei niciodată peste măsură. Pentru multe persoane, acest lucru reprezintă o adevărată provocare, însă gândiți-vă la opiniile pe care le atrageți asupra voastră într-o asemenea situație. Este pur și simplu jenant să fii suprins într-un moment în care ți-ai depășit limita în ceea ce privește alcoolul. E natural să greșești, și probabil cu toții avem anumite scăpări din acest punct de vedere, însă este foarte important să nu faci un obicei din acest lucru.

Dacă se întâmplă să beți peste măsură, e mai indicat să nu intrați în contact cu persoanele din jurul vostru, în special cu femeile. Spun asta, pentru că femeile sunt foarte sensibile în ceea ce privește acest subiect. Sunt multe femei care se tem de bărbații care consumă alcool, sau pur și simplu se tem atunci când discută cu un bărbat, iar acesta miroase a alcool. Dacă vreți să cunoașteți o femeie în cadrul unei petreceri, alegeți să nu beți. În ochii unei femei, un bărbat care nu bea este o persoană serioasă, stăpână pe sine.

Comportamentul unui gentleman

Am văzut bărbați care știau să se comporte cu femeia de langă ei, însă de cele mai multe ori am văzut bărbați care au reușit să facă femeia de lângă ei să se simtă stânjenită. Între aceste două variante există o diferență extrem de mare. Femeile de calitate apreciază bărbații care le tratează cu bun simț, care știu să le aprecieze pentru ceea ce sunt.

Cele mai mici detalii contează. Deschide-i portiera înainte să urce în mașină. Deschide-i ușa înainte să intre într-un local. Prezint-o cu mândrie în fața prietenilor tăi. Pentru o femeie, contează foarte mult felul în care aceasta este prezentată cuiva, atenția pe care o persoană i-o oferă în asemenea momente și modul în care se vorbește despre ea. Oferă-i haina ta într-o seară friguroasă, și nu ezita să îi faci complimente. Acest aspect contează foarte mult pentru femei.

Cam atât pentru acest articol. Toate aceste elemente le voi detalia în articolele următoare. Până atunci, încercați să puneți în aplicare ceea ce ați citit, și nu uitați: fiți gentlemeni!

 

 

Dacă ți-a plăcut articolul, distribuie-l pentru prietenii tăi! Orice share contează.
Facebook
Google+
https://suntungentleman.ro/2018/05/18/standardele-unui-gentleman/
Twitter
Follow by Email
RSS

2 thoughts on “Standardele unui gentleman

  1. Pingback: Fii un gentleman: fură mințile oricărei femei - Sunt un gentleman

  2. Pingback: Pițipoance vs. femei de calitate - Sunt un gentleman

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *